Municipiu Negrea - Obiecte turistice și atracții
- Detalii
- Accesări: 3292
CONACUL MANUC MIRZAIAN
Conacul Manuc Mirzaian – este construit între anii 1816-1817, când Manuc Mirzaian s-a stabilit la Hînceşti. Un conac asemănător cu cel din Hânceşti este construit î Bucureşti, în 1808. Palatul dispunea de 80 de camere. Se spune despre moşia lui Manuc Bey că este cel mai frumos loc din Hânceşti.

---------------------------------------------------------------------------------------------------
MĂNĂSTIREA CĂPRIANA
Mănăstirea Căpriana – începuturile întemeierii mănăstirii se trag din anul 1429. Ansamblul de mănăstiri include trei biserici: biserica de vară „Adormirea Maicii Domnului”, biserica de iarnă „Sf. Gheorghe” şi biserica nouă de iarnă „Sf. Nicolaie”.

---------------------------------------------------------------------------------------------------
MĂNĂSTIREA SFÎNTA CUVIOASA PARASCHEVA, HÂNCU
Mănăstirea Sfînta Cuvioasa Parascheva, Hâncu – mănăstire de călugăriţe fondată în anul 1678. Fondatorul mănăstirii este considerat a fi boierul moldovean, serdarul Mihalcea Hâncu. Mănăstirea a fost iniţial fondată ca schit de maici, având şi un duhovnic.

---------------------------------------------------------------------------------------------------
CETATEA SOROCA
Se găseşte în mijlocul oraşului Soroca, la circa 160 km spre nord de Chişinău. În perioada medievală, cetatea Soroca făcea parte dintr-un vast sistem defensiv al Moldovei, care includea: 4 cetăţi la Nistru, 2 cetăţi pe Dunăre şi 3 cetăţi în nordul ţării. Cetatea Soroca a fost construită la o trecătoare peste Nistru, pe locul unor fortificaţii mai vechi, la 1499, din porunca Voievodului Ştefan cel Mare.

---------------------------------------------------------------------------------------------------
CETATEA TIGHINA
Cetatea a fost întărită de Ştefan cel Mare dar în 1538 a fost cucerită de sultanul Soliman Magnificul. Domnitorul Petru Rareş a fost alungat, iar cetatea şi teritoriul din jurul ei au devenit raia turcească. La rândul lor, otomanii au întărit-o pentru a putea controla mai bine Moldova, dar şi din cauza tătarilor.

---------------------------------------------------------------------------------------------------
CETATEA HOTIN
Cetatea este cuoscută încă din sec. XIII. Forma actuală a căpătat-o treptat, prin contribuţiile aduse de domnitorii Moldovei, precum şi importantele influenţe din perioadele de dominaţie ale polonezilor şi turcilor, servind mereu ca un centru strategic important al întregii regiuni.
---------------------------------------------------------------------------------------------------
GALERIILE SUBTERANE DE LA MILEŞTII MICI
La aproximativ 20 de km de satul Negrea, se află localitatea Mileştii Mici, renumită pentru suprafaţa ocupată de cramele subterane în care este păstrat vinul, cele mai mari din lume. Harta Moldovei se aseamănă cu un strugure de poamă, nu în zadar se spune că este absolut imposibil să descri acest tărâm, fără a menţiona tradiţia de milenii păstrată cu sfinţenie şi ocupaţia primordială a locuitorilor acestei ţări – viticultura şi vinificaţia.
Amplasarea geografică a „strugurelui de poamă” a creat condiţii climaterice favorabile pentru ceşterea strugurilor, ceea ce a marcat specializarea anumitor regiuni din ţară în domeniul vinificaţiei.
Ca urmare a existenţei condiţiilor de păstrare ideale – galerii subterane din care s-a exstras zăcământul de calcar specific zonei, în 1969 se înfiinţează la Mileştii Mici, Secţia de Păstrare a Vinurilor, primele stocuri de vin fiind aduse chiar în acel an. Rezultatele au fost uimitoare, determinate de temperatura şi umiditatea constante, aflate la niveluri potrivite. Păstrate în butoaie de stejar şi în cisterne emailate, vinurile îşi îmbunătăţesc în decursul timpului calităţile organoleptice. Timp de mai multe decenii aici se aduc cele mai bune vinuri din Moldova, devenind vinuri de colecţie şi vinuri de calitate superioară.

---------------------------------------------------------------------------------------------------
VINĂRIA COJUSNA
Fabrica a fost fondată în 1944 şi este în prezent una dintre cele mai importante companii din producţia şi exportul de vinuri, băuturi alcoolice (cu o expunere de peste 20 de ani). Pivniţa de vinuri din sat în zona Cojusna, în apropiere de capitala Chişinău, Republica Moldova, oferă o aprovizionare inepuizabilă de vin. Complexul dispune de doua săli.Există o cameră naturală pentru vizitatori. La Fabrica de vin Cojusna puteţi face cunostinţă cu prelucrarea vinului, precum şi arhitectura unică al sălilor de degustare, care vă invită să evaluaţi producţia vinificatorilor locale. Vinurile Cojusnei amintesc dinamismul unui joc moldovenesc.

---------------------------------------------------------------------------------------------------
VINĂRIA PURCARI
Vinăria Purcari este cea mai veche vinărie din Moldova. Ea a fost fondată în 1827 şi are o moştenire istorică bogată, producând unele din cele mai veritabile vinuri moldoveneşti, Negru de Purcari şi Roşu de Purcari. În 2003 Vinăria a fost achiziţionată de actualii ei proprietari care au renovat-o şi au modernizat-o complet întru păstrarea moştenirii Purcari pe ani buni înainte.
Vinăria, mică după standardele moldoveneşti, este situată în colţul sud-estic al ţării în micro zona Purcari, a cărei sol fertil şi bogat în calciu, în combinaţie cu o climă perfectă pentru cultivarea viţei de vie, creează condiţii optime pentru producerea unor vinuri de excepţie, în special vinurilor roşii tipice acestei regiuni.
Vinurile Purcari au început să câştige medalii la numai un an după renaşterea vinăriei. Din 2004 încoace vinurilor Purcari li s-au conferit 29 de medalii şi un Grand Prix la numeroasele competiţii vinicole internaţionale de top. Proprietarii vinăriei sunt dedicaţi calităţii şi moştenirii Purcari. Aceasta dedicaţie i-a răsplătit cu vânzări substanţiale către partenerii străini din 25 de ţări, asigurând totodată şi un consumator loial aici în Moldova.
Pe lângă aceasta, Purcari este un jucător cheie în industria de turism a Moldovei, graţie eforturilor sale de promovare a standardelor înalte în vinificaţie şi în turismul vinicol. Compania a investit într-un complex turistic model, care constă dintr-un castel de tip medieval, situat pe teritoriul vinăriei, care de curând a devenit una din atracţiile principale ale turiştilor în Moldova.
